Un mineral foarte important din mantaua inferioară a Pământului a fost descoperit de specialişti

Embed:

Un mineral foarte important din mantaua inferioară a Pământului a fost descoperit, în premieră, de specialişti. Este vorba despre perovskit de silicat de calciu. Deşi este al patrulea cel mai abundent mineral de pe Terra, acesta nu a putut fi detectat anterior, deoarece, atunci când se află la o adâncime mai mică de 600 de kilometri, devine instabil.

De această dată, mineralul a supravieţuit, datorită faptului că se afla într-o aşchie de diamant. Piatra preţioasă a fost extrasă de la o adâncime mai mică de un kilometru, într-o mină de diamante din Africa de Sud. Diamantul descoperit, ce are o circumferinţă de doar 0,031 de milimetri, este de asemenea un specimen rar.

Majoritatea diamantelor se formează la 150-200 de kilometri în adâncurile planetei. Dar diamantul descoperit recent s-ar fi format la 700 de kilometri adâncime. Specialiştii estimează că perovskitul de silicat de calciu se află într-un procent de 93% în mantaua inferioară a Pământului, însă până în acum, aceasta este doar o ipoteză.  

Lasă un comentariu