Speakerul Andrian Candu, premierul Pavel Filip, ministrul Apărării și cel de Interne au boicotat ședința CSS

Embed:

La recomandarea de ieri a preşedintelui PDM, Vlad Plahotniuc, speakerul Andrian Candu, premierul Pavel Filip, precum şi ministrul Apărării și cel de Interne nu s-au prezentat astăzi la ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocată de Igor Dodon. Pentru a asigura cvorumul, șeful statului a inclus în componenţa Consiliului noi membri, printre care mai mulți consilieri de-ai săi și bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah.

Președintele Dodon spune că a discutat cu aceştia mai multe subiecte, inclusiv despre frauda bancară. Iar guvernatorul BNM și procurorul general au prezentat informații cu privire la recuperarea banilor fraudați.

"Am fost informați că în jur de un miliard de lei au fost recuperate. Informația referitor la sechestre, active pe bilanț, pe extrabilanț în jur de circa trei miliarde. Există șanse reale că în jur la patru miliarde jumate ar putea fi recuperate pe parcursul acestui an în caz dacă vor merge procedurile de licitații a activelor sechestrate", a menţionat şeful statului, Igor Dodon.

Tot astăzi, BNM a anunțat că a primit raportul final privind frauda din sistemul bancar, realizat de companiile Kroll și Steptoe & Johnson. Documentul va fi transmis săptămâna viitoare anchetatorilor.

Lasă un comentariu