Reprezentantul special al preşedinţiei Italiei la OSCE, Franco Frattini, şi-a schimbat opinia

Embed:

Reprezentantul special al preşedinţiei Italiei la OSCE, Franco Frattini, şi-a schimbat opinia. Oficialul a declarat la Chişinău că nu mai vede necesitatea ca trupele ruse să fie prezente în regiunea transnistreană. Asta deşi anterior a declarat pentru presa rusă că cererea Chişinăului privind retragerea trupelor şi muniţiilor din stânga Nistrului este nerealistă. Declaraţiile oficialului au avut loc în cadrul întrevederii cu vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.

"Una este rolul forţelor de menţinere care se referă la securitate şi altceva este prezenţa trupelor şi a muniţiilor străine. Cum am mai spus dacă avem aici semne bune, o speranţă, o încredere reciprocă, nu va mai fi necesar dislocarea muniţiilor şi a unui număr mare de trupe. Acesta e spiritul încrederii reciproce", a declarat reprezentantul Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, Franco Frattini.

Totodată, în cadrul întrevederii, vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a menţionat că situaţia din Zona de Securitate şi respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană vor fi printre principalele priorităţi ale preşedinţiei Italiei la OSCE în acest an.

"Chişinăul a înaintat două priorităţi adiţionale pentru preşedinţia italiană. Este vorba despre situaţia din Zona de Securitate, inclusiv şi drepturile omului, am promisiunea că în cadrul acestui an vom avea o altă atitudine, mult mai activă pe situaţiile care sunt sensibile", a comunicat vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.

La rândul său, oficialul OSCE a apreciat eforturile Chişinăului de a menţine dialogul constructiv cu Tiraspolul. În opinia lui, soluţia pentru problema transnistreană trebuie să fie luată anume de reprezentanţii ambelor maluri ale Nistrului şi nu de partenerii externi.

"Eu cred că Moldova este printre puţine ţări sau chiar poate unica ţara care în condiţiile complicate rămâne un exemplu bun de menţinere a compromisului şi încrederii reciproce. Moldova merită să fie ajutată", a menţionat reprezentantul Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, Franco Frattini.

Frattini a mai precizat că pledează pentru organizarea negocierilor în formatul "5+2" în cel mai apropiat timp posibil. Potrivit lui, discuţiile ar putea să aibă loc în luna mai, la Roma.

Lasă un comentariu