Programul de dobândire a cetățeniei moldoveneşti prin investiție va fi implementat şi promovat la nivel internaţional

Embed:

Programul de dobândire a cetățeniei moldoveneşti prin investiție va fi implementat şi promovat la nivel internaţional de către un consorțiu cu renume mondial.

Un contract în acest sens a fost semnat astăzi de către Guvernul de la Chişinău şi administraţia acestui consorţiu.

Autorităţile şi-au propus ca prin intermediul programului, volumul investițiilor să depăşească peste un miliard de euro, în următorii cinci ani.

Consorțiul va atrage investitori în domeniile de dezvoltare strategică, iar pentru serviciile sale Guvernul nu-i va plăti niciun ban. Toate cheltuielile vor fi acoperite din comisioanele achitate de către solicitanții de cetățenie.

Potrivit Programului aprobat de Guvern, un investitor străin va putea obţine cetăţenia Moldovei dacă va investi minimum 100 de mii de euro în Fondul de dezvoltare durabilă, sau cel puţin 250 de mii de euro într-un domeniu de dezvoltare strategică a ţării.

Solicitanţilor le va fi verificată riguros reputaţia economică şi finaciară. Cererea nu va fi acceptată în cazul antecedentelor penale. Iniţial solicitanţii vor fi verificaţi de către instituţiile financiare internaţionale, iar apoi, de către Interpol, SIS, MAI şi CNA.

Acordarea cetăţeniei prin investiţii este o practică internaţională răspândită care, potrivit experţilor economici, va contribui la stabilirea domeniilor prioritare pentru investiţii în ţara noastră.

Programe similare sunt implementate în mai multe ţări printre care Spania, Portugalia, Grecia, Letonia, Malta, Cipru şi Canada.

Lasă un comentariu