Premierul Pavel Filip a dispus crearea unei comisii speciale, care va verifica situaţia de la două spitale pentru copii din Capitală

Embed:

Premierul Pavel Filip a dispus crearea unei comisii speciale, care va verifica situaţia de la două spitale pentru copii din Capitală. Asta după ce a citit pe reţelele de socializare o postare a pediatrului Mihai Stratulat. Acesta a scris că la spitalul Nr. 1 de pe Viaduct şi la cel de pe strada Serghei Lazo, medicii pun diagnoze false copiilor, pentru a obţine fonduri suplimentare de la Casa Națională de Asigurări în Medicină.

"Eu personal nu cred că toţi doctorii sunt de maniera în care se pretinde a crea nişte percepţii în societate pentru că eu am un respect deosebit faţă de toţi cei care lucrează în acest domeniu. Ştiu că nu este o muncă simplă şi în toată această perioadă de timp chiar dacă nu au fost plătiţi pe măsura muncii pe care o fac ei, oricum au făcut faţă", a comunicat prim-ministrul, Pavel Filip.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Municipal pentru copii numărul unu de pe strada Serghei Lazo resping toate acuzațiile, spunând că prin afirmaţiile sale, medicul Stratulat încearcă să-și promoveze imaginea.

În paralel cu Ministerul Sănătăţii, şi Centrul Naţional Anticorupţie a deschis o anchetă pe marginea acestui caz.

"Ieri seara după ce a apărut postarea domnului doctor Mihai Statulat pe reţelele socializare am fost informat. Astăzi dimineaţă la prima oră au fost date indicaţii de rigoare. A fost iniţiată investigaţiile", a afirmat directorul-adjunct al CNA, Lidia Chireoglo.

"Ne vom propune să examinăm fiecare caz internat în aceste instituţii, pe parcursul unei perioade de timp şi să identificăm dacă se va confirma cele relatate", a menţionat ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Svetlana Cebotari.

Din comisia creată la solicitarea premierului vor face parte specialiști din domeniul pediatriei și neonatologiei, dar și reprezentanți ai CNAM și doctori conferențiari din cadrul Universității de Medicină.

Lasă un comentariu