Pe teritoriul campusului Universităţii Tehnice din sectorul Râşcani al Capitalei vor apărea patru bănci multifuncționale

Embed:

Pe teritoriul campusului Universităţii Tehnice din sectorul Râşcani al Capitalei, în curând, vor apărea patru bănci multifuncționale. De construcţia acestora se ocupă 20 de studenţi străini, participanţi la un curs de vară.

Iniţial, ei au fost instruiţi de către profesorii de la Universitatea Tehnică, cum să prelucreze corect lemnul. Ulterior, studenţii au elaborat şi propus cele mai îndrăzneţe proiecte pentru construcţia băncilor multifuncționale.

"Noi facem o bancă simplă în forma literei "U", aşa încât toată lumea care stă pe scaun să se simtă comod şi să aibă un loc unde să pună unele obiecte personale", a spus studentul din Spania, Javier Crespo.

"Aceasta este banca pe care noi o facem. Va fi o structură simplă. Vom constui, folosind toate materialele cât mai eficient şi vom avea un produs interesant", a menţionat studentul din Grecia, Pavlos Kalifommatatos.

"Frumos şi e mai bine decât am crezut, pentru că e o activitate de grup şi, ştiu că e greu de organizat, dar în realitate este foarte bine, cred că este chiar excelent", a afirmat studenta din China, Zhang Yuje.

Studenţii spun că aceste cursuri le oferă posibilitatea să cunoască tradiţiile moldovenilor, dar şi să-şi facă noi prieteni.

"Eu am venit aici fiindcă eram curioasă să aflu mai multe despre Moldova pentru că niciodată nu am mai fost aici. Mie îmi place foarte mult, e frumos", a subliniat studenta din Ungaria, Reka Tabak.

"O idee este să aibă mai multe funcțiuni, nu doar pentru a te aşeza, dar să fie şi o masă unde poţi servi ceva, să fie loc unde poţi parca o bicicletă", a declarat organizatorul, Cristian Iaconi.

Participanţii la proiect au timp până la sfârşitul săptămânii pentru a finaliza construcţia scaunelor. Ulterior acestea vor fi instalate pe teritoriul campusului UTM din sectorul Râşcani al Capitalei.

Cursurile de vară, desfăşurate de organizaţia studenţească "BEST Chișinău", au ajuns la cea de-a 11-a ediţie.

Lasă un comentariu