Operațiune INP soldată cu sute de amenzi

Embed:

Pentru a-i face conştienţi pe şoferi, poliţiştii au demarat campanii şi au făcut razii pe şosele. Operaţiunea “Autobuz”, desfăşurată la începutul acestei luni, de către angajaţii Inspectoratului Naţional de Patrulare a luat sfârșit cu un bilanț nu prea îmbucurător.

În cele peste 10 zile de inspecție, polițiștii au înregistrat un șir de nereguli. Ca rezultat, au fost întocmite peste 700 de procese verbale de amendare a conducătorilor auto nedisciplinați, ce nu respectă regulile de transportare a pasagerilor.

Verificările au avut loc la companiile de taxi, staţiile terminus a microbuzelor de rută urbane şi interurbane. Cele mai multe încălcări au fost depistate la exploatarea vehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice, precum şi conducerea mijloacelor de transport ce nu au fost supuse testării tehnice.

În continuare, forţele de ordine speră că amenzile usturătoare îi vor face pe conducătorii auto să fie mai responsabili.

Operaţiunea a fost desfăşurată pe întreg teritoriul ţării cu scopul de a diminua numărul accidentelor cu implicarea transportului public. În acest context, oamenii legii îi îndeamnă pe conducătorii microbuzelor să manifeste maximă prudenţă, pentru a nu le pune viaţa în pericol a celorlalţi participanţi la trafic.

Lasă un comentariu