O nouă misiune comună a Agenţiei Spaţiale Europene şi a Agenţiei Spaţiale japoneze are ca scop explorarea planetei Mercur

Embed:

O nouă misiune comună a Agenţiei Spaţiale Europene şi a Agenţiei Spaţiale japoneze are ca scop explorarea planetei Mercur şi, doar în câteva zile, vom putea urmări împreună momentul lansării. Toate componentele navei care va pleca spre Mercur au fost transportate deja în Guineea Franceză, unde va avea loc marele eveniment.

Retrograd sau nu, Mercur rămâne deocamdată o planetă pe care o cunoaştem, în mare parte, de la Horoscop. Pe aeroportul Internaţional Schiphol din Amsterdam, în aceste zile, e forfotă mare cu mulţi agenţi de securitate şi camioane cu inscripţii cosmice. Nu este ceva neobişnuit, pentru că părţi ale navetei exploratoare, care aparţin Agenţiei Spaţiale Europene, urmează să ajungă pe aerodromul de lansare. În total, patru avioane cargo vor transporta peste 70 de containere cu echipament către aerodromul din America de Sud.

Odată ajuns, specialiştilor le va trebui o lună pentru asamblare şi testare, iar ulterior, să fie gata pentru lansarea propriu zisă, în luna octombrie. Misiunea are ca scop cercetarea mai aprofundată a planetei şi elucidarea misterelor adunate de-a lungul anilor, Mercur fiind ultima planeta din sistemul solar, apropo, una neexplorată.

Cele două module din care va fi compusă nava BepiColombo vor cerceta suprafaţa planetei, câmpurile magnetice, dar şi intercaţiunea habitaclului cu vântul şi soarele. Şi vestea cea mai neplăcută: va trebui să aşteptăm şapte ani până când BepiColombo va... amercuriza, adică va ateriza pe Mercur cam prin 2025.

Lasă un comentariu