Numărătoarea paralelă efectuată de Promo-LEX coincide cu rezultatele preliminare anunţate de Comisia Electorală Centrală

Embed:

Numărătoarea paralelă efectuată de Promo-LEX coincide cu rezultatele preliminare anunţate de Comisia Electorală Centrală. Anunţul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă de către reprezentanţii Asociaţiei. Totuşi, aceştia au anunţat că alegerile locale, desfăşurate, ieri, în şapte localităţi din ţară, nu au trecut fără nereguli.

Directorul de programe Prom-LEX, Pavel Postică spune că numărarea paralelă a voturilor efectuată de observatorii acreditaţi în secţiile de votare confirmă rezultatele preliminare prezentate de CEC. Doar în unele cazuri există diferenţă de câteva voturi, însă reprezentanţii Asociaţiei nu exclud că sunt erori tehnice, care vor fi înlăturate după recepţionarea tuturor proceselor verbale. Au fost înregistrate însă şi unele abateri.

Potrivit observatorilor, în 11 secţii de votare poliţia nu a fost prezentă pentru a asigura transportarea în siguranţă a buletinelor spre Consiliile de Circumscripţie. În alte opt, persoane străine au asistat la numărarea voturilor, iar în 99 de cazuri buletinele de vot au fost numărate de mai multe persoane, fiind încălcată procedura prevăzută de legislație.

Observatorii au constatat că 21 de procese verbale au fost întocmite cu erori tehnice. Instanţele de judecată trebuie să se expună dacă aceste abateri pot să ducă la anularea alegerilor.

"Multiplele constatări pe care le-am avut noi pe perioada campaniei electorale nu oferă posibilitatea să zicem că sută la sută alegerile au fost corecte. Deja rolul instanţei de judecată să aprecieze", a declarat directorul de program Promo-LEX, Pavel Postica.

Abateri grave au fost înregistrate în comuna Jora de Mijloc din raionul Orhei.

"Potrivit constatărilor Promo-LEX în localitatea Jora de Mijloc pe parcursul campaniei electorale a fost depăşit plafonul de cheltuieli permis de legislaţie. În rezultat acest concurent electoral cu un scor destul de mare a câştigat scrutinul", a comunicat directorul de program Promo-LEX, Pavel Postica. 

În localitate, candidatului partidului "Șor", Marina Tauber, a câştigat alegerile din primul tur cu peste 61 la sută din voturi. Ieri, au avut loc şi alte nereguli. Un automobil şi un microbuz cu sigla partidului transportau alegători la vot.

Totodată, două persoane au intrat în secția de votare, prezentându-se drept reprezentanții unui concurent electoral, deşi nu aveau legitimaţia. Procesul a fost întrerupt pentru zece minute pentru a clarifica situaţia.

Asociația Promo-LEX a avut 375 de observatori în secțiile de votare, care vor monitoriza procesul de vot şi în turul doi în unele localităţi.

Lasă un comentariu