Guvernul a rectificat fondul asigurărilor în medicină cu peste 74 de milioane de lei

Embed:

Guvernul a rectificat fondul asigurărilor în medicină cu peste 74 de milioane de lei. În același timp, bugetul asigurărilor sociale a fost majorat cu peste 26 de milioane de lei. Acest lucru a fost posibil pentru că aceste bugete au acumulat veniturii proprii mai mari.

Aproape 51 milioane de lei vor fi alocaţi pentru operaţii la inimă, protezare, tratament al cataractei şi corecţia anatomică a coloanei vertebrale şi a cutiei toracice la copii. Peste zece milioane vor fi cheltuiţi pentru investigaţii de depistare a tuberculozei, a stărilor precanceroase la sân şi consultaţiile medicilor specialişti.

"Veniturile au fost majorate cu peste 74 milioane 300 mii de lei. Această sumă va fi direcționată spre servicii medicale curente, o parte, spre acoperirea necesităților fondului de bază, cât și în fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor medicali publici", a comunicat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției, Svetlana Cebotari.

Guvernul a rectificat şi bugetul asigurărilor sociale cu 26 de milioane de lei. Cheltuielile au crescut odată cu majorarea numărului de beneficiari de prestaţii sociale şi a mărimii acestor plăţi.

Premierul Pavel Filip a menționat că majorarea veniturilor proprii la buget este un indicator că sistemul cheltuielilor sociale începe să se întrețină din veniturile proprii.

"Efortul care l-am făcut dă roade. Mai puține salarii în plic, mai multe contribuții la fondul asigurărilor sociale", a declarat prim-ministrul, Pavel Filip.

În urma rectificărilor, bugetul asigurărilor sociale a crescut până la aproape 20 de miliarde de lei, iar fondul asigurărilor în medicină - la aproape șapte miliarde de lei.

Lasă un comentariu