Grup infracţional deconspirat de poliţişti

Embed:

Cinci bărbați, cu vârstele cuprinse între 26 și 32 de ani, sunt suspectați de comiterea mai multor spargeri de locuințe, după ce activitatea acestora a fost monitorizată de forţele de ordine timp de câteva luni.

Indivizii acționau pe timp de noapte, când stăpânii lipseau de acasă. Pătrundeau în interiorul locuinţelor prin forţarea geamurilor, de unde sustrăgeau numeroase bunuri materiale.

Ulterior, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile bănuiţilor, polițiștii au depistat o parte din bunurile furate. Valoarea pagubei fiind estimată la aproximativ 1.500.000 de lei.

Potrivit ofiţerului de presă al Direcţiei de Poliţie, Natalia Stati, suspecţii ar mai fi fost în conflict cu legea, anterior, fiind judecaţi pentru infracţiuni similare.
Actualmente, tipii au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore și sunt cercetați penal pentru furt în proporții deosebit de mari. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de până la 12 ani.

Lasă un comentariu