Copia unei vestite icoane a fost adusă la Chişinău, dintr-o mănăstire de pe muntele Athos, din Grecia

Embed:

Copia unei vestite icoane a fost adusă, astăzi, la Chişinău, dintr-o mănăstire de pe muntele Athos, din Grecia. Vestigiul religios pe care este înfăţişat chipul maicii domnului cu trei mâini şi a lui Isus Hristos, va fi expus la Mănăstirea Ciuflea din Capitală până luni. Icoana a fost transmisă în dar unei biserici din oraşul Soroca şi va ajunge la destinaţie până la sfârşitul acestei luni.

Istoria icoanei Maicii Domnului cu trei mâini începe în secolul al 19-lea şi este legată de miracolul ce i s-a întâmplat sfântului Ioan din oraşul sirian Damasc. Acesta a fost acuzat de către rege de trădare, iar drept pedeapsă i-a fost tăiată o mână.

"În faţa icoanei Maicii Domnului, el şi-a lipit mâna la loc, şi-a legat-o cu o năframă, şi a început să se roage în faţa icoanei. Când s-a trezit, maica domnului a sărvâşit o minune, pentru că mâna era la loc. Şi atunci el a făcut o mână de argint şi a atârnat-o la icoana Maicii Domnului", a spus episcopul de Soroca, Ioan.

În prezent, icoana originală este păstrată într-o mănăstire de pe Muntele Athos, fiind considerată de către creştini drept făcătoare de minuni.

"Persoanele bolnave capătă vindecare, cei care au diverse probleme, rugându-se maicii domnului obţin succese", a spus episcopul de Soroca, Ioan.

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini va ajunge în oraşul Soroca pe 25 iulie. Ea va fi adusă din Chişinău pe jos, în cadrul unei procesiuni care va reconstitui drumul crucii.

Lasă un comentariu