Colossus, creatura gigantică din specia celor mai veninoşi păianjeni din lume

Embed:

De parcă nu ar fi de ajuns că este extrem de periculos, mai are şi dimensiuni impunătoare care i-au determinat numele – Colossus. Este vorba despre o creatură gigantică din specia celor mai veninoşi păianjeni din lume!

Cercetătorii de la Parcul de Reptile din Australia au găsit un specimen mascul de păianjen australian cu pânză-pâlnie, al cărui venin poate omorî cu uşurinţă un om adult în doar 15 minute. Mai mult decât atât, păianjenul nu este doar agresiv, acesta se poate ascunde în habitatul uman.

Din fericire pentru noi, acest lucru se poate întâmpla doar în Australia.

Chiar dacă nu este deloc prietenos, Colossus, cum a fost supranumit, este o frumuseţe de creatură. Acesta are picioarele lungi de aproape 8 centimetri, în condiţiile în care masculii nu depăşesc, de obicei, 5 centimetri. 

Parcul de Reptile din Australia a deţinut anterior un exemplar-record: Big Boy, un mascul de 10 centimetri. Colossus va intra în programul iniţiat de cercetătorii parcului, care presupune prelevarea mostrelor de venin pentru prepararea antidotului.

Arahnidele preferă locurile răcoroase, umede şi întunecate, ceea ce le face greu de depistat chiar şi în ciuda dimensiunilor mari.

Lasă un comentariu