Alertă pentru pompieri. Momente de spaimă pentru mai multe familii, locuinţele cărora au fost cuprinse de flăcări

Embed:

Momente de spaimă pentru o familie din satul Crihana Veche, raionul Cahul.

Bucătăria de vară din curtea casei a fost cuprinsă de flăcări.

Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 13:00.

Din spusele proprietarei, focul ar fi izbucnit din cauza unei butelii cu gaz, instalată cu doar câteva ore mai devreme.

Până la tragedie, soţul a verificat instalaţia, doar că, în scurt timp, ambii au fost alertaţi de un zgomot puternic. Speriaţi, cei doi şi-au chemat în ajutor vecinii.

În scurt timp, la locul incidentului s-au deplasat două autospeciale. În doar 30 de minute, pompierii au reuşit să localizeze focarul, înainte ca acesta să se răspândească şi la alte anexe din gospodărie.

Din fericire, nimeni n-a avut de suferit.

Panică şi într-un bloc de locuit din sectorul Ciocana al Capitalei. Locatarii au sunat la 112, după ce au văzut cum iese fum dintr-un apartament de la etajul cinci. Pentru a lichida incendiul a fost necesară intervenţia a 6 autospeciale.

Salvatorii au evacuat persoanele care se aflau la etajele superioare şi inferioare celui afectat de flăcări.

Datorită intervenţiei prompte, focul a fost lichidat înainte ca acesta să se extindă şi către alte spaţii.

Proprietarii apartamentului cu pricina, nu erau acasă şi astfel nimeni nu a avut de suferit.

În ambele cazuri, specialiştii urmează să stabilească de la ce ar fi pornit incendiile.

Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Liliana Puşcaşu, de la începutul acestui an au avut loc peste 848 de incendii, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 59 de persoane.

Lasă un comentariu