A amestecat marijuana cu pătrunjel

Embed:

A crezut că-i poate păcăli pe gardieni, iar acum riscă dosar penal. Este vorba despre o persoană care a încercat să introducă într-o puşcărie substanţe narcotice.

Incidentul a avut loc ieri, în Penitenciarul numărul 17 de la Rezina.

Tentativa, eşuată într-un final, a fost dejucată la controlul de rutină. Astfel, angajaţii închisorii au depistat într-un pachet o pungă cu pătrunjel. Doar că, amestecat cu o substanţă specifică marijuanei. Diferenţa dintre cele două elemente a fost sesizată de către oamenii legii.

Drogurile ar fi urmat să ajungă la un deţinut în vârstă de 21 de ani.

Cazul a fost transmis Inspectoratului de Poliţie Rezina, iar, suspectul care a vrut să comită ilegalitatea riscă să se aleagă cu o amendă.

Lasă un comentariu