300 de milioane de lei - Volumul anual al plăţilor neformale, suportate de către pacienţi în timpul vizitelor la medic

Embed:

300 de milioane de lei. Este volumul anual al plăţilor neformale, suportate de către pacienţi în timpul vizitelor la medic. Cifra estimativă a fost făcută publică de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, în cadrul audierilor la comisia parlamentară pentru securitate naţională.

Tot ei au anunţat că a fost elaborat un plan de luptă cu corupţia, care, în scurt timp va fi prezentat la Guvern.

"Am elaborat planul de acţiuni anticorupţie în domeniul medical. A fost un lucru foarte dificil. O să examineze istoricul activităţii acestui medic. La angajare avem diferite teste psiholigice", a declarat secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, Boris Gîlca.

Între timp, Centrulu Naţional Anticorupţie are suficient de lucru în sistemul de sănătate.

"Ca urmare a examinării petiţiilor, plângerilor şi apelurilor telefonice, parvenite la linia naţională anticorupţie, au fost intentate 44 de cauze penale. La fel, a fost indentificată utilizarea unor scheme ilegale în domeniul desfăşurării achiziţiilor publice din sfera ocrotirii sănătăţii", a comunicat directorul-adjunct al CNA, Lidia Chireoglo.

Deputaţii spun că sunt gata să modifice legislaţia pentru a înlesni lupta cu corupţia în domeniul medicinei.

"Situaţia cu înregistrarea medicamentelor, situaţia cu achiziţiile publice, sunt elemente majore, cu impact financiar destul de mare, există elemente de corupţie în sistem", a afirmat deputatul PPEM, Eugen Carpov.

"Nu exista posibilitatea achitării prin card, întotdeauna trebuie să achiţi cash, se crează rânduri mari la achitare. Asta este cauza, trebuie să luaţi asta în vedere. Trebuie să creaţi sistem, la fel ca şi în alte instituţii, unde există rândul electronic", a menţionat deputatul PL, Roman Boţan.

"Sunt sigur că nu toţi medici sunt corupţi, nu există pădure fără uscături, dar eu sunt sigur că majoritatea medicilor exercită profesie foarte corect. Doar de cazurile care sunt, trebuie să vorbim", a spus deputatul PDM, Eugeniu Nichiforciuc.

Potrivit unui studiu, efectuat la comanda Ministerului Sănătăţii, 62 la sută dintre pacienţi ar fi dat medicilor bani, în calitate de mulţumire, iar 23 de procente au fost condiţionaţi să facă acest lucru.

Lasă un comentariu