Victimele atacului terorist din Sankt-Petersburg, comemorate în Parlamentul de la Chişinău

Embed:

Victimele atacului terorist din Sankt-Petersburg au fost comemorate ieri în Parlamentul de la Chişinău. La propunerea speakerului Andrian Candu, şedinţa Legislativului a început cu un moment de reculegere.

"Rog să păstrăm un minut de reculegere pentru victimele actului terorist de la Sankt Petersburg. Prin asta, manifestând şi o condamnare a celor întâmplate, care nu au nicio scuză, nici un argument atunci când mor oameni nevinovaţi, mor copii, când mor bătrâni", a comunicat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Între timp - o nouă alertă în capitala de nord a Rusiei. Ieri, într-un bloc de locuit din Sankt-Petersburg poliţia a depistat un dispozitiv explozibil. Imediat toţi locatarii au fost evacuaţi, iar bomba a fost dezamorsată. Aceasta a fost depistată într-un apartament de la etajul şapte, închiriat de către trei bărbaţi originari din Asia Mijlocie. Suspecţii au fost reţinuţi.

Între timp, poliţiştii au mai reţinut trei bărbaţi care ar fi fost complici de-ai atacatorului din staţia de metrou din Sankt-Petersburg. În casele lor, poliţiştii au găsit material explozibil utilizat la confecţionarea bombei care a explodat luni. Atunci, în urma exploziei de la staţia de metrou 14 oameni au murit şi aproape 50 au fost răniţi.

Ieri în Sankt-Petersburg a fost a treia zi de doliu.



Lasă un comentariu