Veşti bune în plină primăvară! Pensiile vor crește cu până la 40 la sută

Embed:

Veşti bune în plină primăvară! Începând de ieri, pensiile vor crește cu până la 40 la sută, datorită unei noi formule de calcul. De cele mai mari majorări se vor bucura persoanele care au fost pensionate în perioada 2001-2008, dar şi persoanele cu dizabilităţi. Noul mecanism prevede reducerea inechităților din sistemul de pensii şi racordarea la principiile de asigurări sociale.

Conform noii formule de calcul, 84 de mii de cetățeni vor avea pensia mărită cu 37 de procente. Este vorba despre cei care s-au pensionat în perioada anilor 2001-2008. În acest scop, Guvernul a alocat 103 milioane de lei.

Totodată, pensia minimă se va majora cu 21 la sută și va fi de 1.026 de lei. De alocația respectivă vor beneficia 139 de mii de persoane. 

Potrivit noului mecanism, dacă un cetățean primește o pensie pentru dizabilitate de 1.022 de lei, după recalculare, aceasta se va majora cu 39 la sută.

De asemenea, au fost stabilite condiții mai bune pentru beneficiarii pensiei de urmaș. Fiecare dintre aceștia va primi jumătate din prestația socială a întreținătorului.

Pensiile stabilite în perioada 2009-2011 vor fi recalculate anul viitor, iar cei care s-au pensionat în anii 2012–2014 vor beneficia de această procedură peste doi ani.

În Moldova sunt peste 700 de mii de pensionari. Tot de ieri, alocaţiile lor vor fi indexate cu 6,8 procente, iar pentru aceasta măsură au fost investite 670 de milioane de lei.

Lasă un comentariu