Veste bună! Leul moldovenesc s-a apreciat cel mai mult față de dolar, dintre toate valutele din ţările membre ale CSI

Embed:

Leul moldovenesc prinde la puteri! Moneda naţională a Moldovei s-a apreciat cel mai mult față de dolar, dintre toate valutele din ţările membre ale CSI. Datele se regăsesc într-un raport întocmit de Forex Club.

De la începutul anului, moneda naţională a Moldovei a crescut faţă de dolar cu aproape 12 procente. Întărirea leului a fost posibilă şi datorită creşterii exporturilor.

"Din factorii principali sunt creşterea exporturilor în primele trei luni ale anului. Al doilea factor este stabilizarea remitenţelor după criza din Federaţia Rusă şi creşterea acestora. A fost asigurată stabilitatea politică, după care au fost îndeplinite condiţiile faţă de FMI", a comunicat analistul economic, Roman Chircă.

Experţii mai spun că acest fapt demonstrează ca piaţa valutară a reuşit să depăşească problemele provocate de criza bancară.

"Există şi o stabilitate pe termen lung deja. Rezerva valutară a revenit până la perioada de criză şi se cifrează la 2,6 miliarde de dolari, lucrul care acordă anumite garanţii suplimentare. Cel mai probabil paritatea valutară va fi în jurul cotaţiei actuale sau o uşoară fortificare a valutei naţionale", a informat analistul economic, Roman Chircă.

Banca Naţională a stabilit pentru astăzi un curs de 20 de lei și 60 de bani pentru un euro, cu doi bani mai mult decât ieri. Dolarul american s-a ieftinit cu trei bani şi a costat 17 lei şi 49 de bani.

Lasă un comentariu