Un mercedes s-a izbit într-un copac şi a luat foc

Embed:

Un alt accident rutier putea fi fatal pentru o tânără de 25 de ani, din Capitală, aflată la volanul unui Mercedes. În timp ce se îndrepta spre aeroport, șoferița a pierdut controlul maşinii şi a ieşit de pe carosabil. Autoturismul a derapat pe acostament, s-a izbit într-un copac şi a luat foc.

Potrivit șefului Serviciului de presă al Poliției Capitalei, Adrian Jovmir, accidentul s-a produs noaptea trecută, pe strada Muncești din Sectorul Botanica.

În urma impactului, maşina a luat foc. Din fericire, femeia a reușit să părăsească autoturismul, scăpând ca prin minune, doar cu câteva zgârieturi şi o sperietură zdravănă.

La fața locului a intervenit o autospecială. După câteva munite de luptă cu focul, pompierii au lichidat incendiul, însă intervenția promptă a salvatorilor nu a fost suficientă pentru a scăpa automobilul din ghearele flăcărilor. Mercedesul a ars în întregime.

Cauza exactă a producerii accidentului va fi stabilită în următoarele zile, după efectuarea expertizei şi încheierea anchetei.

Lasă un comentariu