Tentativă de suicid la Bălți! Un tânăr s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc

Viața unui tânăr de 33 de ani, din Bălţi, atârnă de un fir de ață, după ce a recurs la un gest extrem. Bărbatul s-a ales cu arsuri de gradul II şi III pe 40 la sută din suprafaţa corpului, după ce s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc. Acesta este în stare de comă, la Spitalul Municipal din Bălţi.

Incidentul şocant s-a produs duminică, după amiază. Bărbatul se afla acasă cu soţia, cei doi copii şi mama sa. La un moment dat, el a ieşit în scara blocului să fumeze, a încuiat uşa, s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc.

În ultimul timp, bărbatul nu avea un loc de muncă stabil şi era plin de datorii.

"El fuma aici. Eu i-am luat chibriturile de pe podea, după asta eu i-am spus mamei că el are două ţigări în mână. Şi ar fi bine să-l luăm în cameră, pentru că el o să facă ceva rău. Asta s-a întâmplat foarte repede, în câteva secunde el deja ardea. Noi am luat apă rece şi l-am stropit. După asta am sunat la ambulanţă".

Bărbatul a fost internat în spital, în stare gravă.

"Au fost afectate circa 40 de procente din tegument, de gradul 2 şi 3 A, de combustie şi căile respiratorii. E bolnav grav, se află în secţia de terapie intensivă", a comunicat medicul traumatolog, Spitalul Municipal, Bălţi, Viorel Burcă.

Poliţia investighează cazul.

Acum o săptămână, un caz  similar a avut loc în Glodeni, unde un bărbat a recurs la acelaşi gest. Victima s-a ales cu arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului.

VIDEO

Lasă un comentariu