Tentativa de asasinare a lui Vlad Plahotniuc. Din puşcărie a cerut grăbirea omorului

Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au prezentat noi detalii despre evoluția urmării penale în dosarul care vizează tentativa eșuată de asasinare a lui Vlad Plahotniuc.

Potrivit procurorilor, în procesele verbale de audieri au fost confirmate anumite circumstanţe pe care le cunoşteam la etapa iniţială. Totodată, a fost confirmat planul iniţial, dar au apărut şi elimente noi.

Potrivit procurorilor, Grigore Caramalac, alias "Bulgaru" este unul dintre cei care au comandat asasinarea lui Vlad Plahotniuc. Informația a fost confirmată de persoanele reținute pe acest caz.

Potrivit procurorilor, din audieri s-a stabilit că inițial li s-a comandat "avertizarea" politicianului, iar după ce le-au fost transmiși o parte din banii s-a insistat ca ținta să fie lichidată, chiar dacă și-ar fi pierdut viața mai mulți oameni. Atât expertiza prealabilă a armelor grele, care urmau să fie folosite pentru asasinare și care au fost ridicate de procurori, dar și mărturiile persoanelor reținute, arată că numărul victimelor ar fi fost mult mai mare.

"Dispunem de înregistrări video şi imagini audio. Informațiile au fost confirmate de una din persoanele reținute care urma să execute omorul. Individul susține că a fost ameninţat să execute omorul și că era sigur că ulterior toți executorii ar fi fost omorâți de Karamalak, pentru a șterge urmele. Primul plan era împușcarea cu un aruncător de grenade a două etaje a clădirii Global Business Center. Intenția era de a cauza distrugeri în măsura în care persoanele ce se aflau în acest birou, sau în acest spațiu să fie lichidate. Acest aruncător de grenade viza două etaje întregi. Era posibilă distrugerea totală acestor două etaje în cazul în care grenadele atingeau ținta. Cea de-a doua modalitate discutată de către ei consta în împușcarea cu aceleași aruncătoare de grenade în automobilul în care se deplasa ținta, exact în momentul în care automobilul intra într-o viteză redusă în garajul clădirii respective".

Potrivit lui Busuioc, Caramalac ar fi comandat omorul pe motiv că avea în Republica Moldova mai multe dosare penale pe rol, ca urmare trebuie să fie în curând condamnat, din această cauză el ar fi încercat să grăbească asasinarea. În total pentru executorii urmau să primească circa un milion de euro.

"Am mai stabilit încă o persoană suspectă, care a participat în calitate de complice. Se alfă în Republica Moldova, este deţinută într-un penitenciar", a precizat procurorul.

Din informațiile preliminare, suma finală care urma să fie achitată tuturor persoanelor implicate în această acțiune criminală ar putea depăși un milion de dolari. Suma de 200 de mii de dolari, dintre care 100 de mii deja transmise, era destinată pregătirii operațiunii.

De menționat că procurorii și poliția moldovenească sunt în colaborare activă pe acest dosar cu colegii din Ucraina, care au furnizat informații și probe relevante. Actualmente se acumulează probe și în privința altor posibili comanditari ai asasinatului.

Amintim că tentativa de asasinare a preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a fost dejucată de către poliţiştii şi procurorii din ţara noastră împreună cu organele de drept din Ucraina.

La sfârşitul lunii martie 2017, la Chișinău a venit un grup format din reprezentanții instituțiilor de drept din Ucraina, care au prezentat detalii despre pregătirea unui atentat asupra unui cetățean al Moldovei. Drept urmare, a fost format grupul de urmărire penală și autorizate măsuri speciale de investigații.

În nota informativă oferită de colegii din Ucraina se menționa că un cetățean ucrainean, cunoscut lider al lumii interlope, ar fi primit comanda de executare a unui cetățean al Republicii Moldova în schimbul sumei de 200 mii de dolari. Se cunoștea că jumătate din această sumă i-a fost deja plătită în calitate de avans. Poliția ucraineană a aflat că locația unde urmează să fie comis atentatul reprezintă un edificiu cu șapte etaje, în apropiere de care se află o grădiniță de copii, un cerc giratoriu și blocuri locative, însă nu se știa exact orașul sau regiunea unde s-ar afla acest imobil.

În țara noastră aceștia au contactat cu mai multe persoane de legătură, care aveau funcții strict stabilite în această grupare criminală. Executorii, care au pregătire militară, au aflat recent cine este ținta lor, dar și care este planul atentatului cu utilizarea armelor de foc. La Chișinău urmau să li se transmită arme, bani, tehnică specială de comunicare, elemente de camuflaj etc.

În timpul activităților operative, instituțiile de drept au luat măsuri sporite de precauție pentru a evita potențiale urmări grave ale atentatului pus la cale de gruparea criminală, operațiuni care au vizat inclusiv protejarea imobilelor aflate în zona vizată și a persoanelor. Operațiunea de reținere s-a decis să fie efectuată în data de 7 aprilie, după ce au fost obținute informații că eventualii comanditari ai asasinatului îi grăbesc pe executori.

Lasă un comentariu