Steaua sus răsare

Steaua de la Bethleem răsare în această noapte! Astăzi, este Ajunul Crăciunului pe stil nou, iar mii de creştini din ţara noastră au așteptat sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului. În multe localităţi, copiii au mers la colindat, iar, drept răsplată,  noaptea târziu, Moş Crăciun le va pune cadouri sub brad.

În localităţile unde moldovenii sărbătoresc Crăciunul pe stil nou este forfotă mare. Colindătorii bat la uşile gospodarilor, vestind naşterea lui Isus Hristos.

Tradiţia colindatului este moştenită din bătrâni și va fi transmisă și generaţiilor viitoare.

”Învăţăm colinde cu o lună înainte, ne pregătim foarte bine şi plecăm din casă în casă.”

”Este o tradiţie a satului. Noi în fiecare an o respectăm.”

La rândul lor, gazdele primitoare împart colindătorilor colaci, dulciuri, fructe şi crăciunei.

”Le pregătim dulciuri, le pregătim de toate, numai să vină cât mai mulţi”, a spus locuitoarea satului Coteala, raionul Briceni, Lilia Vacari.

Potrivit tradiţiei seculare, focul din sobe nu trebuie să se stingă până în ziua de Crăciun, iar cenuşa este pusă în grădină. În popor se mai spune că aceasta va aduce belşug în rodul fructelor. Ajunul Crăciunului este marcat şi de obiceiul "mersului cu icoana". Preotul din localitate umblă din casă în casă, pentru a binecuvânta gospodăriile şi a anunţa Naşterea Domnului. Se mai spune că, în noaptea de Crăciun, se deschid cerurile, oamenii sunt binecuvântaţi, aşa cum Duhul Sfânt a coborât asupra lui Isus, în Noaptea Naşterii Lui.

VIDEO

Lasă un comentariu