Riscă puşcărie pentru o sticlă de whisky

Embed:

Riscă până la şapte ani de închisoare pentru o sticlă de whisky. Vorbim despre doi indivizi în vârstă de 23 şi respectiv 24 de ani, care au ajuns în vizorul autorităţilor, după ce au intrat într-un magazin de unde ar fi sustras sticla de alcool.

Spre ghinionul hoţilor, aceştia au fost surprinşi de către camerele de supraveghere. Incidentul s-a petrecut în sectorul Râșcani din capitală. Imediat cum au sesizat dispariţia bunului, vânzătoarea a alertat poliţia. Femeia le-a spus ofiţerilor că cei doi indivizi au sustras o sticlă de alcool, în valoare de 420 de lei.

Oamenii legii i-au identificat pe autorii furtului în baza imaginilor video de pe camerele de supraveghere. Suspecţii s-au dovedit a fi din Chişinău, iar anterior au fost cercetați penal pentru infracțiuni similare.

Tipii şi-au recunoscut vina. Chiar şi aşa, ei nu vor scăpa nepedepsiţi. De această dată sunt cercetaţi penal pentru jaf, iar dacă vinovăţia lor va fi demonstrată în instanţă, aceştea riscă de la cinci la şapte ani de închisoare.


Lasă un comentariu