Reconstrucția Sălii cu Orgă. Noua înfățișare bucură ochii trecătorilor

Embed:

Practic, s-a încheiat prima etapă a proiectului de reconstrucţie a Sălii cu Orgă. A fost înnoită faţada edificiului şi restaurat demisolul. Totodată, a fost reparată capital cupola, precum şi reconstituite cele opt sculpturi care înfăţişează lei.

Potrivit administraţiei, toate lucrările au fost efectuate în concordanță cu regulile de restaurare a unui monument istoric. Etapa a doua de reconstrucţie a Sălii cu Orgă va începe la vară.

"Va fi demontată orga. Va fi împachetată și transportată, deocamdată nu știm unde, ori în România ori în Germania. Va fi și ea restaurată. După care se vor începe lucrările în sala propriu zisă de concerte", a declarat directorul Sălii cu Orgă, Larisa Zubcu.

La alegerea culorii pentru faţadă, specialiştii s-au condus după câteva fotografii vechi. Totuşi, în prezent nu se cunoaşte cu exactitate coloristica inițială a edificiului.

"Ultimii ani au fost mai multe variante de culori. A fost galben, alb, roz, cafeniu. Culoarea dată, verde și cupru oxidat este o continuitate a culorii din interior. Avem mobilierul din sala de spectacole în această gamă. Avem toți pereții care sunt tot în gama asta de culori", a spus arhitectul șef al proiectului, Gheorghe Bulat.

Noua înfățișare a Sălii cu Orgă bucură ochii trecătorilor.

"Îmi place designul și culorile au fost bine alese. Mă aștept la ceva mai frumos. Văd că merge spre bine". 

"Ce anume îmi place, aspectul exterior e simpatic, culoarea asta albă foarte mult îmi place. Se combină fierul ăsta și cu pereții albi".

Lucrările de reconstrucție a sediului Sălii cu Orgă din Chișinău au început în 2015. În acest scop, Guvernul României a oferit un grant în valoare de un milion de euro, iar autoritățile de la Chișinău au alocat 600 de mii de euro.

Lasă un comentariu