Procurorii cer mandat de arest preventiv pentru preşedintele raionului Criuleni, Iurie Andriuţa

Embed:

Preşedintele raionului Criuleni, reţinut miercuri pentru 72 de ore, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Chişinău, cu sediul în sectorul Buiucani.

Potrivit CNA, Iurie Andriuţa a trucat mai multe licitaţii în cadrul unor proiecte cu fonduri europene, prin favorizarea unei singure firme.

De asemenea, preşedintele raionului este bănuit că în scopuri personale a promovat o companie care să desfăşoare lucrări de reparaţie a unui drum local.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la şase ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de până la zece ani. În acelaşi dosar mai figurează şefii a două companii de construcţii, care au fost încătuşaţi pentru complicitate.

Lasă un comentariu