Premierul Filip a participat la Forumul de afaceri moldo-belarus. Subiectele discutate

Embed:

Atragerea investițiilor și crearea locurilor noi de muncă sunt câteva dintre subiectele discutate la Forumul de afaceri moldo-belarus, care a avut loc la Minsk cu participarea premierului Pavel Filip. Omenii de afaceri din ambele țări s-au arătat interesați să colaboreze, iar principalele domenii ar fi cel al transporturilor, agriculturii și industriei ușoare.

Potrivit premierului Pavel Filip, Belarus este unul dintre principalii parteneri comerciali ai ţării noastre.
Volumul schimburilor comerciale între cele două ţări a sporit cu 10% în nouă luni ale acestui an, iar până la finele 2017 urmează să ajungă la 200 de milioane de dolari.

"În Moldova activează peste 80 de întreprinderi cu capital din Belarus. Şi cred că acesta este doar începutul, deoarece vom face tot posibilul să devenim cât mai atractivi pentru cei care vor să facă investiţii în Republica Moldova. Suntem ferm convinşi că avem perspective mari în relaţiile noastre. Şi este un mare potenţial de dezvoltare", a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip.

Pavel Filip a vorbit şi despre îmbunătăţirea condiţiilor de activitate a oamenilor de afaceri prin reducerea numărului actelor permisive și a instituțiilor de control.

"Am decis să reducem aceste subdiviziuni, să nu aibă nicio legătură cu sfera economică. Nici ministerul, nici centrul anticorupţie. Dimpotrivă, ei trebuie să fie prietenii businessului", a menţionat prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip.

Reprezentanții Guvernului de la Minsk, dar și oamenii de afaceri din Belarus au spus că sunt interesați să colaboreze cu țara noastră.

"De fiecare dată vedem progrese semnificative în relaţiile comercial-economice, culturale, umaniste şi vă sunt recunoscător că într-o perioadă atât de scurtă aţi organizat o astfel de delegaţie. Din partea Belarusiei au răspuns apelului mai mult de 90 de întreprinderi de stat", a comunicat vicepremierul Belarusului, Mihail Rusîi.

"Îmi doresc foarte mult la acest forum să atrag investiţii, să găsesc acele soluţii ca să deschidem acest parc industrial la Hânceşti", a afirmat primarul oraşului Hânceşti, Alexandru Botnari.

La Minsk, Pavel Filip s-a întâlnit şi cu omologul său Andrei Kobeakov. Cei doi au discutat despre proiecte comune şi relațiile dintre cele două state. Prim-ministrul a spus că Moldova își dorește mai multe întreprinderi cu capital mixt, iar în acest sens oferă o serie de avantaje investitorilor străini. La rândul său, premierul belarus a spus că ţara sa este deschisă pentru intensificarea relațiilor economice și comerciale cu Moldova.

Astăzi, Pavel Filip se va întâlni cu președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko și va participa la Reuniunea Șefilor de Guvern ai statelor membre ale inițiativei Central-Europene.

Lasă un comentariu