Nume sonore în "Spălătoria rusească". Vărul lui Putin şi ofiţerii FSB spălau bani prin banca lui Platon

Embed:

Noi persoanaje implicate în "spălătoria rusească", developate de presă. Potrivit unei investigaţii realizată de "Novaya Gazeta", împreună cu jurnalişti englezi şi germani, schema ar fi fost implementată de angajaţi ai Serviciului rus de Securitate, conducători ai unor bănci din Rusia şi executori judecătoreşti din Moldova.

Publicaţia notează că în doar patru ani din Federaţia Rusă au fost spălate 22 de miliarde de dolari, care, ulterior, au ajuns în conturile a peste cinci mii de companii din 96 de țări.  Potrivit investigației, în toamna anului 2014, într-o misiune specială, doi ofițeri ai Serviciului rus de Securitate, Alexei Șmatkov și Evgheni Volotovski, au ajuns în Moldova pentru a afla la ce etapă se află dosarul privind spălarea miliardelor din Rusia prin intermediul sistemului bancar moldovenesc.

Acestora le-au fost eliberate pașapoartele, cu o zi înainte de a ajunge la Chișinău. "Novaia Gazeta" scrie că prin deciziile instanțelor moldovenești, aproximativ 20 de bănci din Rusia au spălat bani prin Moldindconbank. Presa a scris că în spatele acestor tranzacţii ilegale stă Veaceslav  Platon, cunoscut drept raiderul numărul unu din CSI. Doar prin două bănci rusești au fost spălate aproximativ 11  miliarde de dolari. Autorul schemei era chiar şeful acestor două instituţii financiare, Aleksandr Grigoriev. Partenerii bancherului erau generalul rus de securitate Iuri Ansimov și vărul liderului de la Kremlin Igor Putin.

În primăvara anului 2012, o companie britanică a dat în judecată o companie rusă, înregistrată pe numele unui moldovean. Motivul a fost o datorie de 400 de milioane de dolari.  Cazul a ajuns pe masa magistratului Valeriu Gîscă de la judecătoria Râșcani a Capitalei. După pronunțarea deciziei, executorul judecătoresc Svetlana Mocan a inițiat procedura forțată de recuperare a banilor. Aceasta avea conturi deschise la Moldindconbank, unde  erau deservite și două bănci rusești. Prin aceste conturi bancare, banii ajungeau pe conturile executorului judecătoresc, după care erau direcționați pe conturile companiei britanice.

Astfel, din iulie până în septembrie 2012, au fost spălate aproape 25 de milioane de dolari. În schema "spălătoria rusească", banii proveneau din contrabanda cu electrocasnice, haine și armament, furtul activelor bancare, dar și din finanțarea proiectelor politice din Europa. În mai multe țări europene au fost deschise dosare penale, iar unelor bănci le-au fost retrase licența. Deși Federația Rusă a avut cel mai mult de suferit din cauza spălătoriei, investigațiile bat pasul pe loc.

Lasă un comentariu