Maşini vandalizate de către un tânăr beat criţă

Embed:

A ajuns la poliţie din prostie. Este situaţia penibilă în care s-a pomenit un bărbat aflat în stare de ebrietate. Potrivit declaraţiilor martorilor oculari, acesta ar fi vandalizat câteva automobile, iar apoi a fugit de la faţa locului. Totul s-a întâmplat după miezul nopţii, în sectorul Centru al Capitalei. La scurt timp după incident, individul a fost reținut de oamenii legii.

Un autoturism marca Lada, dar și un Mercedes, ambele parcate la intersecția străzii Ismail cu bulevardul Dimitrie Cantemir, au fost vandalizate în plină noapte. În urma câtorva lovituri, Mercedesul a rămas cu bara de protecție din spate stricată, iar celălalt vehicul s-a ales cu aripa din partea stângă deteriorată.
După ce și-a potolit cheful de distrugere, individul și-a văzut nestingherit de drum. Ar fi scăpat nepedepsit pentru deteriorarea bunurilor străine, dacă nişte locatari responsabili din zonă nu ar fi anunțat imediat oamenii legii.

Ofițerii de poliție au pornit pe urmele suspectului şi după ce au cercetat împrejurimile, l-au reținut în scurt timp pe individ.

Bărbatul de 27 ani a fost imobilizat, urcat în mașina poliţiei și escortat la Inspectoratul de Poliție Centru.

Sosit la fața locului, reporterul „Unității de Gardă” a încercat să afle ce l-a făcut pe tânăr să-și verse nervii pe automobilele străine. De beat ce era, individul abia dacă mai reuşea să lege câteva cuvinte, iar la vederea jurnaliștilor a început să se plângă.

Oamenii legii investighează cazul. Dacă tânărul va fi găsit vinovat, el va fi tras la răspundere și obligat să achite toate prejudiciile. Nu va scăpa nici de plata unei amenzi usturătoare.

Lasă un comentariu