Locuitorii satelor Chiurt și Șofrîncani, terorizaţi de hoţi. Trei indivizi au jefuit douăsprezece gospodării

Embed:

Trei indivizi certaţi cu legea şi bunul simţ terorizează locuitorii satelor Chiurt și Șofrîncani, din raionul Edineț. Aceştia dau iama în gospodăriile oamenilor şi fură tot ce le pică sub mână: murături, brânză, nuci, obiecte preţioase şi bani. În doar două nopți, hoții au reușit să jefuiască douăsprezece gospodării.

"Am strâns nuci am zis că o să le stric și din banii câștigați pe miez o să-mi iau o jumătate de tonă de cărbuni. Dar acum, probabil că o să mă ajute fata sau o să merg iarna la dânsa, la Edineț", a povestit locuitoarea satului Chiurt, Margareta Rusanovschi.

Un alt localnic a rămas fără aparatul de sudat și instrumentele cu care își câștiga o bucată de pâine.

"Iată aici a fost un aparat de sudat, mașina de tăiat lemne și alte instrumente de ale mele. Ușa de la garaj era închisă, am intrat și când m-am uitat, mi-am dat seama că ceva lipsește. Am venit mai aproape și am văzut că nu mai era nimic", a spus locuitorul satului Chiurt, Ghenadie Telesman.

Oamenii din zonă nu își ascund frica. 

"Cum să nu te temi de așa oameni răi. Dacă au ajuns să intre în beciuri. Niște tineri care pot să lucreze, să se hrănească, dar ei vin și fură de la moșnegi".

Potrivit polițiștilor, hoții sunt din Bălți și au antecedente penale. Doi dintre ei au câte 26 de ani, iar unul este cu un an mai mic.

"Pe acest caz a fost inițiate mai multe cauze penale pentru comiterea acestor furturi. Pentru care făptuitorii riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 67 de mii 500 lei sau privațiune de libertate pe un termen de până la patru ani", a comunicat șeful secției urmărire penală, IP Edineț, Veaceaslav Antoficiuc.

Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 72 de ore. Potrivit polițiștilor, suma totală a prejudiciului este de aproape 15 mii de lei.

Lasă un comentariu