Legea anti-propagandă va intra în vigoare peste 30 de zile

Embed:

Legea anti-propagandă a fost publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare peste 30 de zile. Aceasta prevede combaterea propagandei străine prin intermediul posturilor retransmise. Interdicţia vizează doar programele informative, analitice şi militare.

Legea anti-propagandă a fost promulgată de speakerul Andrian Candu, care a exercitat temporar funcţia de şef al statului. Interimatul a fost instituit la decizia Curţii Constituționale, după ce preşedintele Igor Dodon a refuzat repetat să promulge documentul.

Decizia autorităților de la Chișinău a intrat și în atenția Euronews, care a publicat un material amplu la această temă. Potrivit sursei citate, Moscova a criticat decizia Chişinăului și a numit-o un atac direct la adresa Rusiei.

Jurnaliştii de la Euronews mai scriu că țara noastră reprezintă un subiect de dispută dintre Moscova și Bruxelles încă din 2014, când Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE.

În reportaj se face referire la rezultatele ultimului sondaj, realizat în decembrie, care arată că susținerea pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană a ajuns la cote record.

Astfel, potrivit studiului IMAS, dacă în Republica Moldova ar fi organizat un referendum, 60 la sută din populaţie ar vota pentru aderarea la UE.

Lasă un comentariu