În sistemul de plăți al Moldovei a apărut primul bancomat care eliberează bani cash în schimbul monedei digitale Bitcoin

Embed:

În sistemul de plăți al Republicii Moldova a apărut primul bancomat care eliberează bani cash în schimbul monedei digitale Bitcoin, criptovalută care face ravagii în lume. Se preconizează că săptămâna viitoare, în Capitală vor fi deja trei astfel de bancomate.

Mihail Dimian este printre primii moldoveni care au procurat bitcoini. El spune că utilizează doar această criptovalută.

"Pot plăti pentru grădiniţă, electricitate, gaz. Uneori câştig binişor din fluctuaţiile cursului valutar", a spus utilizatorul bitcoini, Mihail Dimian.

"Beneficiarul nici nu realizează, uneori, că a efectuat o tranzacţie cu ajutorul bitcoinilor. Pe contul său sunt transferaţi lei moldoveneşti", a menţionat directorul sistemului de plăți, Artiom Vasiliev.

Abia acum în Moldova a apărut posibilitatea de a schimba bitcoini în lei moldoveneşti.

Săptămâna viitoare ar putea apărea încă două astfel de bancomate. 

Într-un comunicat al Băncii Naționale a Moldovei se spune că legislația națională nu reglementează în niciun fel tranzacțiile cu bitcoini.

Zilele acestea, un bitcoin costa peste 10.000 de dolari. În anul 2017 cotațiile criptovaluteu au crescut de 10 ori.

Lasă un comentariu