Deşeurile - pericol şi în spaţiu. Gunoiul acumulat în cosmos prezintă risc pentru sateliți și nave

Embed:

Deşeurile au ajuns și în spațiu! Agenția Spațială Europeană avertizează despre pericolul tot mai mare pe care îl prezintă pentru sateliți și nave gunoiul acumulat în cosmos, în timpul celor aproape șase decenii de explorări.

Deşi riscul de coliziune cu un astfel de fragment este, din punct de vedere statistic, unul mic, acesta este în continuă creştere. Cele mai des întâlnite obiecte în spațiu sunt piesele rachetelor, sateliților ieșiți din uz, dar şi instrumentele pierdute de astronauți. Ele pot atinge viteze colosale, de până la 28 de mii de kilometri pe oră, iar asta înseamnă că până și cel mai mic corp solid poate provoca daune enorme fuzelajului.

Estimările arată că la ora actuală, în cosmos rătăcesc peste cinci mii de obiecte, care măsoară peste 1 metru, 20 de mii de obiecte cu dimensiuni de peste 10 centimetri și 750 de mii "de gloanțe zburătoare" de circa 1 centimetru. 

 

Lasă un comentariu