Descoperire macabră în comuna Ciorescu

Embed:

Tragedie în comuna Ciorescu! Trupul neînsuflețit al unui băiat de doar 13 ani a fost descoperit în urma unui incendiu produs seara trecută. Adolescentul a fost găsit fără suflare în subsolul unei locuințe părăsite, chiar de tatăl acestuia. Bărbatul a chemat în grabă pompierii și ambulanţa, însă a fost prea târziu. Cazul este investigat de către Inspectoratul de Poliție Râșcani.

Incendiul ar fi izbucnit într-o locuință părăsită de pe strada Renașterii din comuna Ciorescu. Fumul dens ce venea din încăpere a fost observat de către un bărbat care locuiește în vecinătate, în timp ce își căuta fiul ce nu s-a întors acasă de la joacă.

După câteva minute de căutări, bărbatul și-a găsit băiatul de 13 ani, întins la pământ, în subsolul casei abandonate. În speranța că va reuși să-și salveze copilul, a alertat în grabă serviciul specializat 901, dar și cel de asistenţă medicală urgentă. A fost însă prea târziu, minorul nu mai putea fi salvat.

Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, salvatorii au anunțat serviciul 902 despre cele întâmplate.

La locul tragediei a fost solicitat medicul legist. După o examinare sumară, pe trupul neînsufleţit al minorului nu au fost depistate urme de violenţă.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului Situațiilor Excepționale, Diana Țurcan, a declarat pentru Unitatea de Gardă că intervenția pompierilor nu a fost necesară, deoarece la fața locului nu a fost depistat un incendiu propriu zis.

Cu toate acestea, potrivit ei, adolescentul a suferit arsuri de gradele unu și doi pe patruzeci la sută din suprafaţa corpului.

Potrivit primelor informații oferite de către anchetatori, minorul ar fi fost văzut ultima dată de către vecini, jucându-se în preajma locuinței părăsite.

Lasă un comentariu