De Paştele Blajinilor, la Cimitirul Central din Capitală, au fost pomeniţi marii artişti, interpreţi şi scriitori

Embed:

De Paştele Blajinilor, la Cimitirul Central din Capitală, au fost pomeniţi marii artişti, interpreţi şi scriitori. Rudele şi prietenii celor răposaţi au aprins lumânări la morminte şi le-au adus un omagiu marilor personalităţi ale neamului nostru.

La mormântul compozitorului Mihai Dolgan a fost observată interpreta Lidia Botezatu. 

"Eu veneam şi îi cântam aici. Şi, Mihai, ajută-mă, că mi-i foarte greu şi ştiţi ne-a ajuta. Eu am observat că ne ajută, ne protejează de acolo de sus", a povestit interpreta, Lidia Botezatu.

La mormântul artistului au venit şi finii de cununie.

"Tot timpul l-am aşteptat cu dor şi tot timpul era ca un idol".

Iar printre cei care l-au pomenit pe regretatul artist Nicolae Sulac a fost şi sora cântăreţului, venită din Transnistria.

"Eu întotdeauna vin, de trei ori pe an. Totul îmi amintesc, dar nimic nu-mi ajută, cu aceste amintiri", a spus sora lui Nicolae Sulac, Elena Sulac.

Oameni de artă, savanţi, dar şi simpli admiratori ai creației lui Grigore Vieru, Mihai Volontir sau a Doinei şi Ion Aldea-Teodorovici, au depus flori la morminte lor şi le-au cinstit memoria.

"Ne-au lăsat o lecţie de demnitate de a trăi cinstit şi ne-au rămas în memoria noastră ca oameni integri. Înaintașii noştri care cu adevărat şi-au trăit viaţa prin curaj, onestitate şi împliniri", a afirmat actriţa, Ninela Caranfil.

"Rugându-te la cel de sus pentru faptul că ei au fost pe pământ şi ne-au făcut ca să ne cunoască toată lumea, tot timpul te opreşti cu gândul că ei sunt înaintaşii noştri şi noi trebuie să-i urmăm", a menționat academicianul, Gheorghe Duca.

"Au plecat mulţi oameni de valoare, mulţi care au luptat pentru țărișoara noastră".

Lasă un comentariu