Contrabandă cu metale, stopată

Inspectoratul Naţional de Investigaţii şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate au pus pe butuci o afacere ilegală cu metale feroase şi neferoase.

În urma percheziţiilor la două puncte de colectare din Drochia şi Rezina, au fost depistate 150 de tone de metale, fără acte de provenienţă, care urmau să fie scoase din ţară prin contrabandă.

Percheziţiile au început după ce, în luna octombrie, un ucrainean a încercat să treacă vama, având asupra sa deşeuri de cupru în valoare de 300 de mii de lei.

În urma anchetei s-a stabilit că învinuitul a scos ilegal din ţara noastră în Ucraina metale neferoase în valoare de peste trei milioane de lei. Acesta riscă până la zece ani de puşcărie.

Lasă un comentariu