Consumatori de etnobotanice, reţinuţi de poliţişti

Embed:

Un echipaj de ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Râşcani au înregistrat o nouă captură de persoane suspecte în comercializarea substanţelor vegetale. Trei indivizi, cu vârstele cuprinse între 25 şi respectiv 30 de ani, au fost reţinuţi de ofiţeri.

Incidentul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 13:00, în Sectorul Râşcani al capitalei. Aparent, nimic ieşit din comun, tinerii se deplasau pe strada Dumitru Râşcanu.

Atunci, însă, când au observat un echipaj al Batalionului de Reacţionare Operativă, ei au început să manifeste un comportament ciudat. Unul dintre indivizi a schimbat direcţia de deplasare şi din mers a aruncat un pacheţel jos.

La locul cu pricina a fost solicitată intervenţia grupei operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Râşcani pentru a demara investigaţii. În urma percheziţiilor,  unul dintre indivizi şi-a recunoscut vina că uneori, consumă droguri.

Deşi, au fost prinşi cu etnobotanicele la ei, bănuiţii ar putea scăpa nepedepsiţi.  Din cauza că, acest drog nu este inclus în lista substanţelor narcotice, nu există un temei legal pentru a li se aplica o pedeapsă.

Mai mult decât atât, când consumatorii reținuţi de poliție vor fi supuşi unei analize, rezultatul ar arăta, că tinerii nu sunt în stare de ebrietate narcotică, fiindcă în Moldova nu există nici un laborator performant care ar putea depista prezenţa acestor substanțe. Pe cazul dat a fost deschis un proces penal, iar oamenii legii investighează cazul.

Lasă un comentariu