Cinci pasaje subterane din Capitală urmează să fie renovate

Embed:

Cinci pasaje subterane din Capitală urmează să fie renovate capital în acest an. Lucrările au început, la trecerea de lângă Spitalul Municipal Nr. 1, după ce mai mulți locuitori s-au plâns că aceasta este într-o stare deplorabilă: nu este iluminată, scările sunt abrupte, iar pereții sunt plini de inscripţii obscene.

"Pe aici trec copiii noștri, bătrâni cărora le este foarte greu. Iar mămicile cu copii în cărucioare nu pot folosi rampele".

În câteva zile, lucrurile se vor schimba. De miercuri, muncitorii lucrează de zor și au instalat deja câteva becuri, repară scările și azi urmează să schimbe gurile de canalizare.

Astfel de lucrări ar urma fi făcute și la alte treceri subterane din Capitală, cum ar fi cea din apropierea Gării de Sud. Din cauza mizeriei din ea, mulți dintre pietoni preferă să traverseze strada, misiune extrem de periculoasă.

"Da, mă tem tare. Dar și pe stradă mă tem să traversez, pe acolo este mult trafic".

Pentru acest an, Direcția Transport Public și Căi de Comunicații are un buget de 1,4 milioane de lei pentru întreținerea și renovarea trecerilor subterane din Capitală.

"Noi considerăm că o renovare capitală este necesară și trebuie să fie făcută calitativ, vorbesc aici de materiale calitative, care vor avea un termen de exploatare de zeci de ani. Sunt sigur că vom face rost de mijloace financiare. Avem alte capitole unde poate vom avea economii pe anumite categorii de lucrări", a spus șeful interimar al Direcției Transport Chișinău, Vitalie Butucel.

În Capitală există 18 treceri subterane, dintre care 10 sunt date în chirie agenților economici. Majoritatea au fost construite în perioada sovietică.

Lasă un comentariu