Concursul internațional Bodyguard 2017 la Chișinău

În premieră, la Chişinău este organizat Campionatul internaţional "Bodyguard 2017", care va dura trei zile. Competiţia agenţilor de pază profesionişti, care, zilnic, apără demnitari sau diferite personalităţi, a început în această dimineaţă în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

 La eveniment s-au înscris 100 de participanţi din 18 țări, printre care China, Iordania, Israel, Ucraina și Belarus.

Ţara noastră va fi reprezentată de angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, care, anul trecut, au ocupat primul loc la un campionat similar din România. În cadrul campionatului, ofiţerii SPPS vor trebui să conducă automobilul în condiții extreme.

 Concurenţii vor trebui să ridice, din mers, o mașină pe două roți și să înconjoare cu ea Piața Marii Adunări Naționale. 

În cadrul altei probe, ofiţerii vor demonstra cât de bine ştiu să apere persoanele care au nevoie de pază.

Totodată, un bodyguard profesionist trebuie să treacă cu brio şi peste proba de şofat cu viteză.  Iar câinii vor trebui să găsească o posibilă bombă care va fi amplasată sub automobil.

Lasă un comentariu