Andrian Candu: Partidul va înceta să sprijine anumiţi membri care vor încălca Codul de etică şi integritate al PDM

Partidul Democrat a aprobat, în premieră, propriul Cod de etică şi integritate.

Vicepreşedintele PDM, Andrian Candu a declarat după şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului, că partidul va înceta să sprijine anumiţi membri de partid şi cum vor fi sancţionaţi aceştia.

"Al doilea document votat ţine de Codul de integritate a partidului. Sunt mai multe elemente, dar de exemplu consider important că partidul va înceta să sprijine politic acei membri de partid care sunt parte a unui proces penal pentru fapte de corupţie sau pentru alte fapte săvârşite cu intenţie. Partidul va penaliza acei membri care şi-au angajat în instituţiile pe care le conduc soţul, soţia şi în general rudele până la gradul I. Partidul va sancţiona acei membri care sunt condamnaţi sau vor fi condamnaţi pentru conflicte de interese, pentru incompatibilităţi sau în cazul în care justiţia a decis confiscarea averii nejustificate. La fel vor fi sancţionaţi acei membri care sunt colaboratori ai serviciului de informaţie străine şi aici ca exemplu ar putea fi domnul Bolboceanu, dar şi acei care au manifestat public atitudini xenofobe, rasiste, descriminări pe criterii de religie sau de gen", a menţionat vicepreşedintele PDM, Andrian Candu.

Totodată, Andrian Candu a mai declarat, că prevederile Codului de integritate nu se aplică doar membrilor de partid, dar şi acelor persoane care au fost delegate de partid în anumite funcţii importante din stat.

Lasă un comentariu