Alocații mai mari pentru întreținerea copiilor de la centrele de plasament de timp familial

Alocații mai mari pentru întreținerea copiilor de la centrele de plasament de timp familial. Plățile vor crește cu 100 de lei și vor ajunge la 750 de lei pe lună. Decizia a fost aprobată ieri de Guvern și va intra în vigoare din 1 ianuarie 2017.

De asemenea, conform hotărârii, alocația lunară pentru întreținerea copilului care beneficiază de asistență parentală se va majora cu puțin peste trei lei și va ajunge la 31 de lei pe zi. În acest scop, administraţiile locale vor aloca aproximativ un milion 200 de mii de lei.

Printr-o altă hotărâre, Guvernul a stabilit ajutorul material unic pentru persoanele care au suferit în urma catastrofei de la Cernobîl. Astfel, câte două salarii medii pe economie vor primi persoanele care au rămas cu dizabilităţi după avarie. Totodată, cei care au participat la lichidarea consecinţelor catastrofei în anii 1986 -1987 vor primi câte un salariu mediu, iar participanţii delegaţi în perioada 1988–1990 vor primi o indemnizaţie de două ori mai mică.

În acest scop, din bugetul de stat vor fi alocate aproape 17 milioane de lei.

VIDEO

Lasă un comentariu