15 companii, premiate de Ministerul Muncii pentru respectarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Embed:

Cincisprezece întreprinderi din ţară au fost premiate de Ministerul Muncii pentru respectarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dar şi pentru crearea condiţiilor decente la locul de muncă. În cadrul unei ceremonii organizată cu prilejul Zilei Internaţionale a securităţii şi sănătăţii în muncă, directorii companiilor s-au ales cu diplome şi trofee.

Una dintre întreprinderile care s-au ales cu trofeu este şi întreprinderea de asamblare a cablurilor. Potrivit directorului, angajaţii săi au parte de condiţii bune de muncă.

"De la întemeierea întreprinderii am făcut tot posibilul ca ă respectăm legislaţia. Avem pentru muncitori vestiar unde pot să se schimbe, duş, lavuare, cantină pentru a lua masa",  a spus directorul companiei premiate, Lilian Granciuc.

"Suntem mulţumiţi de leafă, suntem cu copii acasă, avem vestiar, veceu, duş tot curat".

"Sunt foarte mulţumită, sunt condiţii avantajoase".

Angajatorii care s-au ales şi ei cu trofee spun că depun maxim efort pentru ca aceştia să se simtă în siguranţă.

"În primul rând prin condiţiile de muncă, fiind că ne străduim ca lucrătorul să aibă condiţii decente de muncă nu numai ceva real, dar şi climatul psihologic, comportamentul între un şef şi subaltern", a menționat directorul companiei premiate, Gheoghe Malai.

"Încercăm să facem aşa ca locul de muncă la întreprinderea noastră să fie unul prestigios şi oamenii care sunt angajaţii noştri să aibă parte de o tratare bună, frumoasă ca să vină cu plăcere să îşi presteze munca pentru care să primească un salariu decent", a spus directorul companiei premiate, Pavel Axenti.

Companiile premiate au fost atent analizate.

"Criteriile după care au fost selectate sunt foarte simple. Dacă resursele umane care activează în cadrul întreprinderii sunt sănătoase, dacă sunt mulţumite de condiţiile de muncă, dacă nu se îmbolnăvesc, dacă nu au accidente, dacă nu au decese. Asta ne vorbeşte despre faptul că aceste întreprinderi respectă rigorile naţionale", a comunicat ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Stela Grigoraş.

Din cele 15 companii care s-au ales cu distincţii, aproape 50 la sută sunt companii cu capital străin.

Lasă un comentariu